Câți bucureșteni au chemat Ambulanța de Revelion. Numărul, cu 40% mai mare ca anul trecut

 

Numărul solicitărilor primite de Ambulanță, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost cu peste 40% mai mare față de aceeași perioadă din 2014 și 2015, a declarat duminică pentru AGERPRES directorul Ambulanței București - Ilfov, Alis Grasu.

Conform acesteia, "în 12 ore au fost 655 de cazuri înregistrate de SABIF, dintre acestea — 450 au fost urgențe de cod roșu și galben. Cele mai multe solicitări s-au înregistrat în intervalul orar 24,00 — 8,00, când au fost 530 de cereri". De asemenea, ea a precizat că în această perioadă s-au înregistrat șase accidente rutiere, șase nașteri, fiind semnalată și o tentativă de suicid. Salvarea a fost solicitată și în cazul a 29 de traumatisme rezultate în urma unor agresiuni sau accidente casnice. Potrivit lui Alis Grasu, oamenii au acuzat afecțiuni digestive — 116, dar nu au lipsit nici afecțiunile cardiace, cardiovasculare, respiratorii, neurologice, osteoarticulare, lipotimii.

Au fost înregistrate și 30 de cazuri de intoxicații cu alcool, dintre care 13 în loc public. S-a lucrat cu 62 de echipaje de urgență, au fost aduse opt echipaje de urgență în regim de gardă, peste capacitatea de intervenție a turei, 14 echipaje de consultații, 10 ale serviciului de ambulanță și patru ale ambulanțelor private, a arătat Grasu. "Față de aceeași noapte a anului 2015 și a anului 2014 s-a înregistrat o creștere a numărului de solicitări cu peste 40%", a explicat Alis Grasu, potrivit Agerpres.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?