Bugetul pe 2019, în aer. Guvernul se reunește în ședință

 
Guvernul a dus deficitul la 2,2% cu două luni înainte de finish
Guvernul a dus deficitul la 2,2% cu două luni înainte de finish

Guvernul se reuneşte în şedinţă astăzi, însă, nu va adopta proiectul de buget pentru 2019. Ministrul a subliniat că acest proiect trebuie dezbătut pentru a nu exista neclarităţi, dar nu a putut preciza dacă bugetul va fi adoptat până la 1 ianuarie 2019. Teodorovici a precizat că această decizie s-a luat ca urmare a ședinței CSAT, care a fost suspendată de președinte. El a explicat că în lipsa avizului CSAT nu se poate adopta bugetul.



Ministrul de Finanțe a ținut să precizeze că o decizie în privința Bugetului va fi luată după ședința CSAT din 19 decembrie și este foarte posibil ca bugetul să fie votat în luna ianuarie 2019.

”Este foarte important să fie totul foarte clar, este mai important ca niciodată. Va exista o dezbatere şi va fi un buget foarte bine fundamentat”, a spus ministrul.

Teodorovici a precizat că, chiar dacă bugetul va fi adoptat după 1 ianuarie 2019, nu vor exista blocaje în ceea ce priveşte plăţile, iar Guvernul este pregătit pentru o astfel de situaţie, în contextul în care legea prevede că, în astfel de situaţii, poate fi utilizat modelul bugetului pentru anul anterior.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Stan
12 Dec 14:16
Jos ciuma rosie iliesciana din Romania! Toti sa fie arestati si averile lor colosale confiscate...Tradatorii si jefuitorii bolsevici sa plateasca pe viata distrugerea tarii si poporului..
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?