Bugetul Ministerului Culturii, dat de Ivaşcu pe mâna unui funcţionar cu master la Academia SRI

George Ivaşcu
George Ivaşcu

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, a delegat în luna martie toată puterea de a gestiona bugetul ministerului către secretarul general adjunct al instituţiei, Sorin Cristian Giuvelea, potrivit unui ordin consultat de G4Media.ro. Astfel, în anul în care Ministerul Culturii are unul dintre cele mai mari bugete din istoria sa, graţie evenimentelor dedicate Centenarului Unirii, cei 1,1 miliarde de lei vor fi gestionaţi de un funcţionar ANAF cu master la Academia SRI şi la Colegiul Naţional de Apărare, scrie g4media.ro.