În ultimii 27 de ani, intelectualii noștri nu au binevoit să-și adauge la competențe și elemente care țin de strategiile dezvoltării, consideră Buduca.
”A-ți folosi prestigiul obținut în lumea de competențe a filosofiei sau a literaturii, pentru a-ți aroga dreptul de a da lecții în problemele social-politice, este o atitudine de secol XIX; ai dobândi acest drept doar dacă ai face dovada că, măcar o dată, ai fost capabil să sesizezi o problemă socialmente relevantă, împreună cu soluția ei, și ai reușit să faci lobby eficient pentru soluția ta.
Desigur că, la noi, încă există mentalități de secol XIX, care admiră judecățile social-politice ale purtătorilor de prestigii literare. Nu e nimic rău în această formă retardată de admirație, atât doar că dacă nu conștientizăm că este vorba de o retardare, nu putem face mai nimic bun. Nu e nimic rău în retardarea noastră dacă o conștientizăm și, mai apoi, încercăm să o corectăm. Răul începe totuși atunci când, dacă Liiceanu sau Cărtărescu nu scot nicio vorbuliță despre noua poliție politică, noi, admiratorii lor, tragem concluzia că ei nu vorbesc despre așa ceva, pentru că așa ceva nu există”, afirmă Buduca, în editorial.
Faptul că Liiceanu are repulsie față de ”gurile fără dinți” nu este de mirare, e doar o chestie de dezgust, mai scrie Buduca.
”Imoral ar fi dacă, prin metafora gurilor fără dinți, cineva ar înțelege o întreagă categorie de oameni (alegători) și ar judeca toată categoria ca și cum ar fi un singur individ. Așa ceva ar descalifica un intelectual, definitiv și irevocabil”, conchide jurnalistul.
