Bruxelles-ul vine cu noi propuneri privind limitarea efectelor schimbărilor climatice

 
Foto: eu2008.si
Foto: eu2008.si
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri propuneri privind noul acord mondial de limitare a efectelor schimbărilor climatice, ce ar urma să fie încheiat în decembrie la conferinţa ONU de la Copenhaga, şi posibilităţile de finanţare a măsurilor luate în cadrul acestuia.

Propunerile Comisiei includ crearea unei pieţe a emisiilor de carbon la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) până în 2015 şi a unor surse inovatoare de finanţare internaţională, pe baza emisiilor şi capacităţilor de plată ale ţărilor.

Pentru a limita creşterea temperaturii sub 2°C, ţările în curs de dezvoltare vor avea nevoie de mult mai multă finanţare de la ţările dezvoltate şi de la instituţiile de profil.

"Abordarea cauzelor şi efectelor schimbărilor climatice va necesita însemnate investiţii private şi publice în următoarele decenii, însă costul acestora va fi cu mult mai mic decât dacă permitem climei să se degradeze în continuare", a declarat comisarul pentru mediu, Stavros Dimas. 

Pentru a nu se depăşi pragul de 2°C, emisiile globale trebuie să atingă maximul înainte de 2020, pentru a scădea, până în 2050, la mai puţin de 50% din nivelurile înregistrate în 1990.

În acest sens, ţările dezvoltate trebuie să reducă, până în 2020, emisiile colective cu 30% din nivelurile înregistrate în 1990, iar ţările în curs de dezvoltare, cu excepţia celor mai sărace dintre ele, vor trebui să-şi limiteze, până în 2020, creşterea emisiilor colective la un nivel cu 15-30% sub nivelul care s-ar înregistra dacă nu se iau măsuri.

Conform unor previziuni independente, investiţiile suplimentare nete globale ar trebui să se ridice la aproximativ 175 miliarde euro pe an în 2020. Comunicarea se adresează Consiliului, Parlamentului şi organismelor consultative ale UE, iar răspunsul Consiliului ar urma să fie primit în luna martie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?