PSD a votat pentru ieşirea de la guvernare dacă ministrul Nica nu este menţinut în funcţie

 
Foto: wordpress.com
Foto: wordpress.com
Comitetul Executiv al PSD a votat pentru susţinerea ministrului Dan Nica şi, în cazul în care acesta nu va fi menţinut în funcţie, miniştrii PSD îşi vor da demisia. Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat că responsabilitatea pentru remanierea ministrului Dan Nica aparţine preşedintelui. "Dacă Traian Băsescu acceptă remanierea lui Dan Nica, Coaliţia se rupe", a spus Mircea Geoană.

"Considerăm că decizia primului ministru, Emil Boc, este nefondată şi că argumentele invocate în cadrul Coaliţiei reprezintă pretexte politice, care ascund interesul politic direct al domnului Traian Băsescu. Conform Constiuţiei şi protocolului semnat între PD-L şi PSD  demisiile miniştrilor se pot face numai cu acordul părţilor şi fiind vorba de schimbarea compoziţiei eventuale a Guvernului, numai cu acceptul preşedintelui şi, în cazul în speţă, cu acordul Parlamentului României.De aceea decizia şi responsabilitatea în faţa a milioane de români care aşteaptă în acest moment răspunsuri concrete la problemele crizei, ale locurilor de muncă şi ale situaţiei sociale extrem de încinse în acest moment în României aparţine şefului statului, care conform Constituţiei trebuie să aprobe o eventuală propunere a primului ministru în acest caz. Şi nici măcar preşedintelui României pentru că fiind vorba de modificarea compoziţiei Guvernului acestea trebuie să meargă către Parlament, singurul for care poate să decidă cu privire la un astfel de subiect"", a spus Geoană la finalul CEx al PSD.

El a ţinut să sublinieze că "nu există niciun fel de temei politic sau profesional care să conducă la o altă concluzie" alta decât menţinerea lui Nica în funcţie.

Totodată, Geoană a insistat asupra faptului că "PSD nu doreşte instabilitate politică, PSD doreşte în continuare rezolvarea problemelor crizei, PSD doreşte în continuare evitarea unei crize care va amplifica costul social şi nefericirea a milioane de români. PSD face un apel extrem de ferm la responsabilitate şi interes naţional din partea celor care sunt astăzi orbiţi de competiţia prezidenţială şi care sacrifică orice formă de interes naţional pe altarul unei campanii prezidenţiale a domnului Traian Băsescu", a susţinut preşedintele PSD. 

Ion Iliescu a declarat la ieşirea din CEx al PSD că primul ministru nu are dreptul să demită vreun ministru şi că "remanierea se face la propunerea premierului şi prin decizia preşedintelui. Când remanierea duce la modificarea compoziţiei politice a guvernului, nici măcar preşedintele nu poate aproba o asemenea remaniere. Trebuie să treacă prin Parlament". 

Astfel preşedintele PSD, Mircea Geoană a spus că urma să îi trimită, luni seară, o scrisoare, în care va demonta acuzaţiile la adresa lui Nica, preşedintelui Traian Băsescu.

"Responsabilitatea aparţine şefului statului, iar dacă Traian Băsescu   acceptă remanierea lui Nica, Coaliţia se rupe", a declarat Geoană.

Dacă Nica nu va fi menţinut în funcţie, miniştrii PSD îşi vor da demisia.

Premierul Emil Boc l-a demis luni pe ministrul Dan Nica. Primul-minstru a mai anunţat că a cerut PSD ca în 24 de ore să facă o nouă propunere pentru Ministerul de Interne, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla în acest termen, va propune un interimat.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?