Boris Johnson:"Acrodul Brexit poate fi renegociat"

 

Boris Johnson este ferm convins că acordul Brexit cu Uniunea Europeană poate fi renegociat, dar numai cu "energia corespunzătoare şi angajamentul corect". 

Boris Johnson, favorit pentru a-i succeda Theresei May ca prim-ministru britanic, şi-a reiterat poziţia că acordul de Brexit cu Uniunea Europeană poate fi renegociat, declarând că "cu energia corespunzătoare şi angajamentul corect, bunul simţ va prevala", relatează sâmbătă DPA.

Johnson s-a exprimat sâmbătă la primul din cele 16 evenimente pentru a-i convinge pe cei 160.000 de membri estimaţi ai Partidului Conservator la putere că el este cel mai bun candidat pentru a scoate Marea Britanie afară din criza legată de Brexit.


"Sunt absolut convins, cu totul convins, că cu energia corespunzătoare şi angajamentul corect, bunul simţ va prevala, dar chiar dacă nu, trebuie să ne pregătim să ieşim oricum", a spus el.

"Şi ne vom pregăti de acum până la 31 octombrie (...) să obţinem acordul de care avem nevoie", a adăugat el.

Johnson rămâne principalul favorit să îi succeadă lui May ca lider al conservatorilor şi şef al guvernului, cu sondaje în rândul membrilor de partid sugerând că el va câştiga turul al doilea când rezultatul este anunţat în cea de-a treia săptămână a lunii iulie.

După evenimentul de sâmbătă în oraşul Birmingham (centru), altele similare sunt programate în toate regiunile Angliei şi în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?