BOR evită recunoașterea independenței Bisericii Ortodoxe din Ucraina față de Moscova

 
Pattriarhul Daniel, la Sfântul Sinod
Pattriarhul Daniel, la Sfântul Sinod
FOTO: basilica.ro

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a evitat, deocamdată, să recunoască autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina și a îndemnat Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol și Patriarhia Moscovei ”să ajungă împreună la o soluție”.



Sfântul Sinod al BOR nu a făcut deocamdată pasul spre recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina.

”Avându-se în vedere evoluțiile recente ale situației bisericești din Ucraina, Sfântul Sinod reiterează recomandarea din data de 24 mai 2018 ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să ajungă împreună la o soluție, păstrându-se unitatea de credință și libertatea administrativ-pastorală, acestea din urmă reprezentând o notă caracteristică a Ortodoxiei”, precizează un comunicat postat pe portalul oficial Basilica.ro.

”Sfântul Sinod subliniază totodată faptul că unitatea se păstrează prin coresponsabilitate și cooperare între Bisericile Ortodoxe locale, prin cultivarea dialogului și a sinodalității la nivel panortodox, aceasta fiind o necesitate permanentă în viața Bisericii. Unitatea Bisericii este un dar sfânt al lui Dumnezeu, dar și o mare responsabilitate a ierarhilor, clerului și credincioșilor mireni. De aceea, Sfântul Sinod îndeamnă la înmulțirea rugăciunii pentru unitate, la cultivarea prin dialog și reconciliere a iubirii creștine fraterne, care oferă adevărata libertate”, mai spune comunicatul.

O soluție comună a Patriarhiei Ecumenice și a Patriarhiei Moscovei este, deocamdată, o imposibilitate. Asta pentru că Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat, la mijlocul lunii, ruperea completă a relaţiilor cu Patriarhia de la Constantinopol, tocmai pentru că aceasta a recunoscut independența Bisericii Ortodoxe din Ucraina.

Potrivit G4Media.ro, decizia BOR poate depinde de doi factori. În primul rând, Biserica Ortodoxă Română așteaptă poziția Ucrainei față de modul în care se vor oficia slujbele în bisericile minorității române din Ucraina după schisma recentă. Recenta izbucnire a naționalismului în Ucraina a dus la adoptarea unei legi a învățământului care limitează sever drepturile minorităților la educație în limba maternă, iar schisma între cele două biserici a început să alimenteze temerile credincioșilor de etnie română din Ucraina că vor pierde și dreptul la slujbe religioase în limba română.

Al doilea motiv care provoacă reticența Bisericii Ortodoxe Române este legat de crearea unui precedent în Republica Moldova. Acolo coexistă două biserici ortodoxe, una care ține de Moscova, alta – de București. Nici una nu a cerut autocefalia, dar dacă Biserica Ortodoxă din Ucraina o va obține, Bucureștiul se teme ca în viitor Mitropolia Moldovei să nu fie tentată de o mișcare similară.






Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?