Boc: Încasările bugetare din noiembrie indică depăşirea nivelului critic al crizei

 

Veniturile încasate la bugetul de stat în noiembrie 2009 sunt mai mari faţă de cele din noiembrie 2008, ceea ce arată că faza critică a crizei economice a fost depăşită, a declarat miercuri premierul în exerciţiu, Emil Boc.

Boc a declarat că, potrivit unei informări a reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, încasările la bugetul de stat au fost de 12,1 miliarde de lei în noiembrie 2009, iar cele din noiembrie 2008 - de 11,9 miliarde de lei.

"Am ajuns la faza în care am depăşit nivelul critic al crizei economice şi pregătim relansarea economică din anul 2010. Prin faptul că deja, în anul noiembrie 2009, avem încasări mai mari decât în noiembrie 2008, avem dovada că, prin politicile pe care le-am promovat, am reuşit să oprim declinul", a declarat premierul în exerciţiu.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?