Chiar dacă actualul M235i este o adevărată rachetă de mici dimensiuni, BMW nu îşi poate scoate din minte ideea unui succesor adevărat pentru Seria 1 M Coupe, modelul considerat de mulţi ca fiind cel mai apropiat de legendarul M3 E30.
Nu e de mirare că inginerii bavarezi îşi doresc inevitabil un M2, la care, de altfel, lucrează de zor. O dovedesc recente fotografii spion şi mai multe surse din interiorul companiei, care anunţă să producţia va fi demarată anul viitor. Mai exact, unităţile pentru Europa vor ieşi de pe linia de asamblare în noiembrie 2015, urmând ca cele pentru Statele Unite să fie gata în martie 2016. Botezat cu numele de cod F87 sau „pyrat 2” (vechiul Seria 1 M Coupe a fost botezat „pyrat”).