Bilanţ sumbru al inundaţiilor de la Galaţi

 

Mai mult de 700 de locuinţe din judeţul Galaţi au fost luate de ape din cauza ploilor recente 1200 de persoane din patru comune fiind evacuate, iar porţiunea din Drumul Naţional 25 cuprinsă între Vameş şi Tudor Vladimirescu este încă închisă din cauza inundaţiilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Cătălin Sion, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, potrivit ultimului bilanţ centralizat de autorităţi, în urma ploilor din ultimele zile 700 de locuinţe au fost inundate, pagube fiind înregistrate în 22 de localităţi.

”În urma avertizărilor hidrologice şi meteorologice care au fost în judeţul Galaţi, un număr de 22 de unităţi administrativ-teritoriale au fost afectate de inundaţii, 700 de locuinţe au fost inundate, peste 1.900 de curţi şi grădini afectate, din comunele Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Schela. Au fost afectate, de asemenea, drumuri judeţene şi drumuri naţionale. La ora actuală, DN 25, în dreptul sectorului de drum Vameş-Tudor Vladimirescu, este în continuare blocat. Se intervine pentru remedierea problemelor şi a situaţiei generate de fenomenele meteo periculoase şi de inundaţii cu efective şi forţe ale ISU Galaţi. A fost solicitat şi sprijin. Acţionează la ora actuală alte inspectorate: ISU Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Tulcea şi ISU Bucureşti-Ilfov. Acestea acţionează cu motopompe de mică şi mare capacitate, pentru evacuarea apei din curţile oamenilor şi din casele inundate”, a spus Cătălin Sion.


Cele 1.200 de persoane evacuate sunt din comunele Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi şi Schela. Acestea s-au mutat, deocamdată, la rude, iar 44 de oameni au fost cazaţi la instituţiile din subordinea primăriilor, în săli de sport şi la căminul cultural.

Autorităţile locale şi judeţene din Galaţi vor întocmi o evaluare a pagubelor.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, joi, că 27.000 de conserve şi 18.000 litri de apă de la Rezervele de Stat vor fi trimise ca ajutoare către sinistraţi din judeţul Galaţi, care nu s-au putut întoarce încă la locuinţe din cauza inundaţiilor, alte 21 de tone de combustibil fiind alocate pentru evacuarea apei.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
1 0
Nicu Nick
13 Oct 16:47
sa nu faceti diguri sa nu plantati paduri sa dati mai departe autorizatii de constructie pe malul apei
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?