Băsescu la Etno TV: Vom relua creşterea economică în trimestrul II. După cinci ore la TVR: Vom reveni pe creştere economică în trimestrul I

 
Foto: NewsIN
Foto: NewsIN
Prezidenţiabilul PD-L şi-a schimbat părerea în decurs de doar cinci ore. Dacă într-o emisiune la televiziunea de casă a democrat-liberalilor, Etno Tv, preconiza relansarea economiei în trimestrul II al lui 2010, seara la TVR, Băsescu a devansat termenul: probabil primul trimestru al anului viitor.
Candidatul Traian Băsescu e din ce în ce mai optimist. După-amiază, la Etno Tv, Băsescu a preconizat că economia românească îşi va relua creşterea economică din trimestrul II al anului viitor. "După criză mai rău nu ne poate fi. Criza asta a fost şi măsura capacităţii noastre de a depăşi greutăţile şi te asigur că le vom depăşi. Deja vârful crizei s-a depăşit, de acum încolo începem să revenim spre creştere economică, iar din trimestrul II al anului viitor chiar vom reveni la creştere economică", a spus Băsescu.

După nici cinci ore, la TVR, în faţa unei audienţe mult mai mari, Băsescu îşi îmbunătăţise pronosticul economic: vom reveni pe plus în primele trei luni ale anului. "Cred că vom avea o scădere economică de sub 8%, în trimestrul II, ceea ce ne va duce probabil la reluarea creşterii economice undeva în trimestrul I al anului viitor", a declarat Băsescu.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?