Bărbat împuşcat mortal la o fermă de fazani din Iaşi

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost împuşcat, vineri, la o fermă de fazani din Holboca, judeţul Iaşi, el murind la scurt timp la spital la care a fost transportat cu o ambulanţa, potrivit Agerpres

La faţa locului au plecat două echipaje, de la Poliţie şi respectiv SMURD. În ciuda eforturilor depuse de medici, victima nu a mai putut fi salvată.

"În sesizarea telefonică se menţiona că o persoană a încercat să împuşte un porc domestic, iar glonţul ar fi ricoşat dintr-o bucată de beton într-o persoană care se afla acolo. O echipă de poliţişti criminalişti şi o alta de la Direcţia Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt.", a transmis Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

Pacientul se afla în şoc hermoragic la sosirea echipajului, din cauza unei răni penetrante la niveul ficatului. Un proiectil de mari dimensiuni i-a perforat ficatul, ceea ce a provocat o hemoragie masivă.

"A fost dus direct în blocul operator unde o echipă complexă a încercat să îl salveze. În timpul intervenţiei pacientul a făcut un stop cardiorespirator. S-a făcut şi masaj cardiac intern, însă am fost nevoiţi să declarăm decesul", a declarat pentru Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?