Bărbat împuşcat accidental în piept, la o partidă de vânătoare

Un bărbat a fost împuşcat accidental, în piept, duminică, în localitatea dâmboviţeană Ludeşti, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.



Din primele informaţii, bărbatul ar fi fost împuşcat de către un paznic de vânătoare, iar incidentul a avut loc în timpul unei partide de vânătoare.

Potrivit unui comunicat al IPJ Dâmboviţa, bărbatul împuşcat a decedat la scurt timp după incidentul petrecut la o vânătoare de mistreţi.

"Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror, efectuează cercetări în cazul unui bărbat, de 31 de ani, din Ludeşti, care a fost împuşcat mortal, accidental, în timpul unei partide de vânătoare, autorizată pentru specia mistreţ, pe fondul de vânătoare din localitatea Ludeşti, de către paznicul de vânătoare, în vârstă de 41 de ani, din localitate", precizează sursa citată.

Potrivit IPJ, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?