Bărbații care au furat jumătate de milion de lei au fost reținuți

 

În ziua de 15 aprilie a.c., polițiștii i-au reținut pe doi bărbați, din județul Galați, la scurt timp după comiterea infracțiunii de furt calificat, potrivit realitateadebraila.net. 

 


În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila i-au reținut pe doi bărbați, cu vârste de 45 și 46 de ani, ambii din județul Galați, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, în dimineața de 15 aprilie a.c., la ora 09:00, polițiștii au fost sesizați de către un brăilean cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras suma de 500.000 de lei dintr-un autoturism ce era parcat pe raza municipiului.

În urma cercetărilor efectuate, în cursul aceleiași zile, cei doi bărbați au fost identificați și depistați, pe raza municipiului Galați, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 08:00, cei doi gălățeni ar fi venit în municipiul Brăila cu două autoturisme, folosind la comiterea faptei doar unul dintre acestea, pe care l-au abandonat pe raza municipiului Brăila, și și-au continuat deplasarea cu cel de-al doilea.

Totodată, s-a constatat că plăcuțele de înmatriculare folosite figurează ca aparținând altor autoturisme.

Prejudiciul a fost recuperate parțial, iar cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore.

Aceștia au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Astăzi, 16 aprilie 2019, cei doi bărbați au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul neînmatriculat. Cei doi au fost aduși separat la audieri la Tribunalul Brăila.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?