Primele forme de viaţă de pe planeta noastră au apărut acum cel puţin 3.5 miliarde de ani. De atunci, vieţuitoarele de pe Pământ au trecut prin cel puţin cinci extincţii în masă, evenimente care au dus la dispariţia celor mai multe dintre speciile existente, dar şi zeci de alte catastrofe de o mai mică amploare. Dispariţia dinozaurilor a fost ultima de o asemenea anvergură, dar oamenii de ştiinţă cred că ne îndreptăm către o a şasea extincţie în masă, relatează Business Insider.
Biodiversitatea actuală a planetei, rezultatul unei evoluţii bazate pe "încercare şi eroare" cu durata de 3,5 miliarde de ani, este cea mai avansată din istoria vieţii, dar cercetătorii au constatat că, în prezent, se confruntă cu un punct critic, ce semnalează faptul că a şasea extincţie în masă din istoria planetei a început deja.
Într-un nou articol ştiinţific, bazat pe analiza informaţiilor, publicat în revista Science, o echipă internaţională de cercetători avertizează asupra faptului că, în timp ce extincţiile anterioare au fost produse de transformări planetare naturale sau ciocniri catastrofale cu asteroizi, fenomenul din prezent este influenţat de activitatea omului.
Coordonatorul studiului, Rodolfo Dirzo, profesor de biologie la Stanford, a făcut referire în articol la o eră desemnată ca "defaunarea din Antropocen".
Începând cu anul 1500, au dispărut peste 320 de vertebrate terestre, iar populaţia speciilor rămase a cunoscut un declin de 25%, situaţie similară pentru speciile de nevertebrate.
În rândul nevertebratelor, se estimează că între 16 şi 33% dintre specii sunt ameninţate sau puse în pericol la nivel global.
Animalele mari - descrise ca megafaună, care includ elefanţi, rinoceri, urşi polari şi nenumărate alte specii din lumea întreagă - se confruntă cu cea mai mare rată a declinului, tendinţă care a însoţit extincţiile anterioare.
Acest lucru se întâmplă deoarece animalele mai mari au o rată a creşterii populaţiei mai scăzută, au mai puţini urmaşi şi au, totodată, nevoie de zone de habitat mai extinse pentru a menţine populaţii viabile. De asemenea, acestea sunt vânate frecvent de oameni pentru carnea lor.
Cu toate că aceste specii reprezintă un procent relativ scăzut al animalelor expuse riscului de a dispărea, extincţia lor va declanşa efecte care ar putea influenţa negativ stabilitatea altor specii şi, în unele cazuri, chiar şi sănătatea oamenilor.
"Acolo unde densitatea umană este mare, creşte rata defaunării, incidenţa rozătoarelor şi, astfel, numărul de agenţi patogeni, ceea ce creşte riscul transmiterii bolilor", a declarat Rodolfo Dirzo.
Totodată, populaţia umană s-a dublat în ultimii 35 de ani, iar în aceeaşi perioadă numărul speciilor de nevertebrate - cum ar fi cărăbuşii, fluturii, păianjenii şi viermii - a scăzut cu 45%.
Ca şi în cazul animalelor mai mari, extincţia este determinată în primul rând de pierderea habitatului, prin procesul de urbanizare accelerată, şi de schimbările climatice globale, fenomene care afectează viaţa cotidiană.
Un articol apărut în revista Scientific American susţine însă că nu e totul pierdut. David Biello scrie că a şasea extincţie ar putea fi stopată dacă am adopta nişte tactici de conservare mai agresive. Acestea ar presupune mutarea speciilor în alte zone pentru a face faţă schimbărilor climatice, reintroducerea animalelor care făceau parte din anumite ecosisteme şi au dispărut şi chiar eliminarea speciilor nou-venite pentru a face loc florei şi faunei locale.
