Avalanşă în Alpi. Grup de schiori din care făcea parte un român, suspecţi de provocarea avalanşei

 

Un grup de schiori din care făcea parte cel puţin un român a provocat avalanşa din sud-estul Franţei, soldată cu moartea a trei liceeni, afirmă un martor, conform presei franceze.



 Trei elevi au murit după avalanşa produsă miercuri după-amiază în apropierea staţiunii Deux Alpes, situată în sud-estul Franţei.

Unul dintre profesorii care însoţeau grupul de 19 elevi de liceu pe pârtia de schi a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor prin imprudenţă.


Principalul martor al procurorilor francezi este un turist român care se afla pe pârtie cu un alt grup, format în total din 15 persoane.

 "O persoană de naţionalitate română s-a prezentat la jandarmerie pentru a spune că schia cu un grup de 15 persoane pe aceeaşi pârtie şi că a auzit un zgomot, ca o explozie, în momentul declanşării avalanşei", a declarat procurorul din Grenoble, Jean-Yves Coquillat, citat de postul BFMTV.

Românul este audiat ca martor, procurorii precizând că grupul acestuia nu pare a fi responsabil de producerea avalanşei.

Sursa: Mediafax

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?