Articolele autorului Ioana Stanescu:

Monica Anisie, ministrul Educației
Ministrul Educației: Școala va fi obligatorie din toamnă, nu opțională, în cazul scenariului verde. Ce spune despre purtarea măștii la ore
Ministrul Educației a explicat, miercuri, cum va decurge redeschiderea școlii din toamnă și a dat detalii despre fiecare scenariu din cele trei anunțate de șeful statului într-o conferință de presă. Monica Anisie a mai precizat că, în cazul scenariului verde, toți copiii vor merge la școală, acest lucru este obligatoriu, nu opțional. În plus, a precizat că masca de protecție va fi purtată la orele de curs, fiind obligatorie în spațiile închise, prin lege, în acest moment.
Protestul Diasporei din 10 august 2018, Piața Victoriei/Foto: InquamPhotos/Octav Ganea
Iohannis, despre dosarul „10 august”: Mi-aș fi dorit să nu existe acea guvernare PSD, care a considerat că e un lucru bun să îi bată și să-i gazeze pe români
Președintele Klaus Iohannis consideră că reluarea cercetărilor din dosarul „10 august” împotriva șefilor Jandarmeriei este o decizie bună a actualului procuror-șef DIICOT. Șeful statului a mai spus că și-ar dori, „dacă ar da timpul înapoi”, „să nu existe acea guvernare PSD-istă”, care a a permis „acele abuzuri din 10 august” pentu a reprima protestul Diasporei de acum doi ani.
Klaus Iohannis, 5 august 2020/Foto: Administrația Prezidențială
Klaus Iohannis, despre clanurile interlope: Timp de trei ani, PSD a apărat penalii. Asta se vede acum pe străzi
Președintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, despre fenomenul infracțional din România și s-a referit la controlul statului asupra clanurilor de interlopi, în urma ultimului incident din București, când un lider al unei astfel de grupări a fost ucis într-o răfuială pe străzile Capitalei. Șeful statului acuză PSD-ul pentru controlul slăbit al statului asupra clanurilor interlope. 
coronavirus Foto: Pixabay.com
Alte două țări din Europa impun carantină COVID-19 pentru români. Cei care nu respectă regulile vor fi amendați cu până la 10.000 de euro
România a fost inclusă de Elveția și Lichtenstein pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat! Românii care intră pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene şi pe teritoriul Principatului Liechtenstein stau în carantină 10 zile, iar dacă nu respectă noile măsuri, amenda e de 10.000 de franci elvețieni, adică peste 9.200 de euro. Măsurile au fost adoptate miercuri şi intră în vigoare sâmbătă, 8 august, la miezul nopţii.
VIDEO Explozii puternice în Beirut: Cel puțin 30 de morți și 2.500 de răniți. Miercuri, doliu național în Liban
VIDEO Explozii puternice în Beirut: cel puțin 78 de morți și peste 4.000 de răniți. Miercuri, doliu național în Liban
Cel puțin 78 de oameni au murit și peste 4.000 au fost răniți, după exploziile devastatoare de marți din portul din Beirut. A doua explozie a provocat un imens nor de fum, potrivit imaginilor difuzate pe rețelele sociale la câteva minute de la producerea acestora. „Parcă s-a dezlănțuit iadul”, au spus martorii. Consiliul Suprem de Apărare, convocat de urgență de preşedintele libanez, Michel Aoun, recomandă Guvernului să decreteze stare de urgență. Miercuri a fost decretată zi de doliu național în memoria victimelor deflagrațiilor.
Aglomerație pe aeroportul Cluj-Napoca, la plecarea la muncă în Germania, 9 aprilie 2020 Video
Parlamentarii bat pasul pe loc în cazul „Sparanghelul”: Viața românilor de pe aeroportul Cluj-Napoca, pusă în pericol de vidul legislativ
Parlamentarii bat pasul pe loc în a găsi vinovații pentru modul în care mii de români au plecat la cules de sparanghel în Germania, în plină stare de urgență, relatează Realitatea PLUS. Audierile din comisia parlamentară nu au dus la nicio concluzie. Nimeni nu știe nimic. În tot acest timp, procurorii au clasat dosarul, pe motiv să fapta nu există.