Austria. Trei români loviți intenţionat de o mașină, în faţa unui club

 

Trei români au fost spulberați intenționat de o mașină în Austria, în fața unei discoteci. Șoferul era furios după o dispută cu cei trei și a vrut să se răzbune, spun martorii. Austriacul a fugit de la locul incidentului.



Scena dramatică s-a consumat în fața discotecii Base, din localitatea austriacă Liezen. 

Cei trei români, cu vârstele de 39, 40, respectiv 41 de ani, s-au luat la ceartă în fața localului cu un austriac de 28 de ani. Potrivit martorilor, austriacul l-ar fi acuzat pe unul dintre români că i-ar fi hărțuit iubita, care-l însoțea. După un schimb dur de replici, tânărul și iubita lui s-au îndreptat spre mașină.

 

Austriacul a pornit mașina, a accelerat, iar apoi, a întors surprinzător și s-a îndreptat în mare viteză către locul în care se aflau românii, spune ziarul heute.at. Mașina i-a spulberat pe cei trei.

Șoferul a fugit apoi, dar a fost prins ulterior de polițiștii austrieci și reținut. Dintre români, cel în vârstă de 41 de ani a fost foarte grav rănit și este la spital, unde medicii fac eforturi pentru a-i salva viața, , mai spune heute.at  Ceilalți doi români nu sunt în pericol.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?