Australian Open 2017. Roger Federer este primul finalist al turnelui

 

Roger Federer s-a calificat în finala ediției 2017 a Openului Australiei, la capătul unui meci extrem de disputat împotriva compatriotului său Stanislas Wawrinka, în fața căruia s-a impus în cinci seturi, 7-5, 6-3, 1-6, 4-6, 6-3, după 3 ore și 5 minute de joc, anunţă Agepre.



Federer, aflat în acest moment pe locul 17 în clasamentul ATP, a cucerit de patru ori trofeul în competiția de la antipozi, ultima oară în 2010 (dar și în 2004, 2006, 2007), iar finala de duminică va fi cea de-a 100-a partidă pe care o va disputa în cariera sa la Australian Open.

Federer are acum 18-3 în duelurile directe cu Wawrinka, în fața căruia a câștigat ultimele trei meciuri. Federer l-a mai învins pe Wawrinka la Melbourne, în 2011, în trei seturi, cu 6-1, 6-3, 6-3, în sferturi.

Jucătorul din Țara Cantoanelor îl va avea ca adversar în ultimul act pe câștigătorul celei de-a doua semifinale, în care se vor înfrunta spaniolul Rafael Nadal și bulgarul Grigor Dimitrov.

În vârstă de 35 ani, Roger Federer este deținătorul recordului de titluri în turneele de Mare Șlem (17), ultimul său succes datând din anul 2012, când a cucerit pentru a șaptea oară trofeul la Wimbledon.

Campionul elvețian a disputat ultima sa finală de Grand Slam în 2015, la US Open, când a fost învins în patru seturi de sârbul Novak Djokovic. În cazul unui succes în finala de duminică, Roger Federer va devenit cel mai vârstnic jucător, după australianul Ken Rosewall, care câștigă un titlu major în era Open.

Stanislas Wawrinka (31 ani), favoritul numărul 4, a ratat șansa de a lupta din nou pentru trofeul pus în joc la Melbourne, pe care a reușit să-l câștige în 2014, la capătul unei finale câștigate în fața spaniolului Rafael Nadal. El a reușit să revină în partida cu Federer, după ce adversarul său câștigase primele două seturi, impunându-se la rândul său în următoarele două, însă a cedat în setul decisiv.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?