Augustin Zegrean, despre conflictul Dăncilă-Iohannis: „Iar ne împotmolim!”

 

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a explicat posibilele urmări ale ultimului conflict dintre cele două palate, la postul B1. Zegrean a vorbit despre variantele pe care le are la dispoziție președintele Klaus Iohhannis după ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va sesiza CCR cu privire la conflictul cu șeful statului.

"Dacă la Curte se va stabili că este un conflict, va obliga părțile să iasă din conflict, îndeplinindu-și atribuțiile prevăzute de lege și de Constituție. Dacă CCR va spune că nu e nici un conflict, lucrurile vor rămâne așa cum sunt”, a spus Zegrean.

„Dacă ne referim la prima variantă, Curtea va spune cum să se iasă din conflict. Și dacă e vorba de refuzul președintelui de a numi interimarii, dacă CCR va spune că trebuie să-i numească, președintele va trebui să-i numească pentru că, altfel, încalcă Constituția, care e general obligatorie”, a mai declarat fostul președinte CCR.

„Iar ne împotmolim, Curtea nu va da mai repede o lună de zile. E un lucru care nu funcționează, cineva nu înțelege lucrurile", a concluzionat Augustin Zegrean.

Viorica Dăncilă a anunțat în seara zilei de miercuri că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională a României după ce președintele Klaus Iohannis nu a anunțat dacă acceptă sau nu miniștrii interimari propuși de premier.

Dăncilă, replică devastatoare: "Iohannis are obsesia blocajelor. Vom sesiza CCR!"



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?