Augustin Zegrean, de partea magistraților în scandalul pensiilor speciale

 

Fostul șef al Curții Constituționale a României este de partea magistraților în scandalul taxei pe solidaritate, care va lua din pensiile speciale pe care aceștia le primesc. "Ține de independența justiției pentru că judecătorii, pe toată durata activității lor, sunt incompatibili cu orice altă funcție publică", a spus Zegrean.

Augustin Zegrean a vorbit, la B1, despre posibilitatea ca pensiile judecătorilor să fie impozitate, după suma de 10.000 de lei

"Magistrații au dreptate. Ține de independența justiției pentru că judecătorii, pe toată durata activității lor, sunt incompatibili cu orice altă funcție publică.Scrie în Constituție acest lucru. Peste tot aproape, din ce cunosc eu, judecătorii beneficiază de pensie de serviciu.

Judecătorii au fost ademeniți să iasă la pensie și acum vii și le spui că nu mai poți să le dai ban sau că trebuie, din solidaritate, să dai la ceilalți pensionari.

Nu ei sunt vinovați, nu ei au făcut Legea pensiilor.

Vor ataca și la Curtea Constituțională și, dacă nu vor avea succes acolo, vor merge la Curtea Europeană de Justiție, cum au făcut judecătorii din Polonia", a spus Zegrean.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?