Au apărut roşiile româneşti în pieţe. Nu te poţi atinge de ele! Preţurile uriaşe

 
Au apărut roşiile româneşti în pieţe. Nu te poţi atinge de ele! Preţurile uriaşe
Au apărut roşiile româneşti în pieţe. Nu te poţi atinge de ele! Preţurile uriaşe

Am așteptat emoționați primele roșii românești de anul acesta, însă prețul ne taie orice elan. În piețele din Capitală costă 40 de lei, cât un kilogram de carne de vițel sau două de porc, din care faci 80 de sarmale. Legumicultorii se scuză și spun că ei cer 20 la poartă, însă adaosul intermediarilor, dublează suma. Cu țugui și extrem de gustoase acestea sunt primele roșii crescute în pământ românesc. Deși sunt deschizătoare de sezon, nimeni nu se înghesuie deocamdată, să le cumpere.



Într-o piață din centrul Capitalei au apărut primele cutii cu roșii din zona Olteniei. Soiul este precos, dar comercianții le promovează ca "moțate românești" sau "dulci, cu picioruş". Prețul este între 25 și 40 de lei pentru un kilogram, dar negustorii spun că e normal, pentru că acestea sunt trufandale.

Roșiile importate, mai accesibile

Pentru că roșiile românești rămân inaccesibile, la cele mai multe dintre tarabe găsim marfă din Grecia, Turcia și Spania. La piețele en-gros, prețul variază între 7,5 și 9 lei, iar în piețe negustorii cer 12 lei pe kilogram. "Prețul roșiilor românești este un pic exagerat. Dacă roșiile astea din Italia noi le vindem cu 8 lei, nu înțeleg de ce le-ar vinde producătorii autohtoni la prețul de 20 lei. Mi se pare exagerat totuși", spune Florin Petre, comerciant en gros.

Ce spun fermierii români

La sursă, în județul Olt, fermierii din bazinul legumicol Izbiceni au început să recolteze mai devreme față de anul trecut. Oamenii își laudă marfă însă pentru cumpărător, la tarabă, rămâne doar privitul. Un kilogram de roșii pleacă de la ei cu 18 lei.

"Această iarnă a fost foarte friguroasă, au fost 2 săptămâni în care a fost un pic mai cald, dar noaptea temperaturile au scăzut sub zero grade, aceste solare necesită multă căldură, trebuie să le aducem la o temperatura între 12-15-18 grade și necesită costuri foarte mari", spune Marcel Diaconu, fermier.

"Sunt timpurii, nu se fac așa de mari ca cele de vara și se coc mult mai repede. Sunt dulci, sunt sănătoase, foarte bune", spune Emilia Marancea, fermier.

Fermierii preferă să vândă producția en gros, deși intermediarii adaugă cel puțin 50 la sută din prețul de pornire. Pentru că nu există forță de muncă, cei mai mulți agricultori lucrează împreună cu familia în solarii și nu își permit luxul să stea la piață cu marfă.

Sursa: bzi.ro

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?