Atenţie! Se plimbă în derivă prin spaţiu şi se va lovi de Pământ în 2018

Fragmente din laboratorul spațial distrus ''Tiangong 1'', asupra căruia China a pierdut controlul în 2016, s-ar putea prăbuși pe Terra, potrivit experților în domeniul spațial.



În august 2016 a ieșit la iveală faptul că, după șase ani în spațiu și numeroase experimente, China nu a mai putut controla nava de 8,5 tone, care se va prăbuși necontrolat pe Terra, conform Agerpres.

Potrivit autorităților chineze din domeniul spațial, laboratorul se învârte în jurul Pământului pe o orbită care își micșorează constant dimensiunile, iar coborârea necontrolată va începe, cel mai târziu în aprilie 2018, deși analistul spațial australian Morris Jones spune că astfel de calcule nu sunt tocmai ''exacte''.

''Cea mai mare parte din Tiangong va arde în atmosferă, dar unele fragmente mai voluminoase, cum ar fi rezervorul de combustibil, ar putea ajunge pe suprafața Pământului'', a declarat Jones pentru DPA.

''Va arăta precum o minge de foc pe cer. Va putea fi observată și de pe Pământ''.

Cu toate acestea, Jones nu a dat de înțeles că ar fi motive de îngrijorare.

''Riscul pentru oameni este foarte mic, dar nu este egal cu zero. E posibil să producă pagube materiale... dar este totuși un scenariu puțin probabil.''

Nu este prima dată când resturi spațiale se prăbușesc pe Terra. În 1991, cel mai mare fragment dintr-o navetă spațială de pe stația spațială sovietică ''Salyut 7'' s-a prăbușit în Argentina. Nu au fost persoane rănite.

În cazul în care ''Tiangong 1'' va provoca pagube materiale sau omenești, China va fi făcută răspunzătoare, a declarat pentru DPA expertul spațial american Leonard Davis.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?