Atenție, șoferi. Programul serviciilor pentru permise și înmatriculări auto, modificat

 

Serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor teritoriale au revenit la programul normal de lucru, după ce în luna august au avut program prelungit.

Luna august a reprezentat o perioada de vârf din punct de vedere al cererilor de înmatriculare şi eliberare a permiselor de conducere, fiind eliberat un număr record de certificate de înmatriculare - 154.901, reprezentând o creştere cu 26% faţă de media lunară 2018, şi 97.491 permise de conducere, reprezentând o creştere cu 13%, motiv pentru care serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor au funcţionat în program normal de lucru cu publicul, întreaga perioada, inclusiv în zilele de 16 şi 17 august, potrivit unui comunicat al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, citat de agerpres.ro.

Totodată, până la data de 31 august 2018, au fost înmatriculate 33.909 vehicule noi, ceea ce reprezintă o creştere de 142% faţă de media lunară.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?