Atenţie la ţurţuri - cad şi ne pot răni grav. Un bărbat a ajuns la spital

Atenţie la ţurţuri - cad şi ne pot răni grav. Un bărbat a ajuns la spital
Atenţie la ţurţuri - cad şi ne pot răni grav. Un bărbat a ajuns la spital

Un bărbat a fost miercuri grav rănit, după ce a fost lovit de un ţurţur desprins de pe acoperişul unui bloc din municipiul Botoşani, potrivit Poliţiei Locale.



Bărbatul, în vârstă de 72 de ani, se afla pe un trotuar de pe strada Marchian în momentul în care o bucată de gheaţă s-a desprins de pe acoperiş şi l-a lovit în cap.

Victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.

Poliţia Locală a restricţionat circulaţia în perimetrul respectiv. Directorul acestei unităţi, Ioan Onuţu, a anunţat că va dispune amendarea proprietarului sau proprietarilor imobilului de pe acoperişul căruia au căzut ţurţurii.

"Persoanele fizice şi juridice au obligaţia ca, imediat după încetarea precipitaţiilor, să intervină pentru îndepărtarea zăpezii şi a ţurţurilor pentru a nu exista pericol pentru accidentarea persoanelor care se găsesc în zona respectivă. Iată că astăzi (n.r.- miercuri), în zona Marchian, a existat un astfel de eveniment nefericit. Vom interveni cu sancţiune care este prevăzută conform Hotărârii Consiliului Local 355 între 400- 800 lei amendă", a afirmat Onuţu. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?