Atenție! Abia începe! Nu confundaţi gripa cu simpla răceală de sezon. Poate duce la deces

 

Gripa poate fi gravă, pot apărea complicaţii severe şi decesul, mai ales la persoanele aflate în categoriile de risc, şi nu trebuie confundată cu simpla răceală de sezon, avertizează preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu.



"Nu confundaţi gripa cu simpla răceală de sezon. Afecţiunea poate fi gravă, pot apărea complicaţii severe şi decesul, mai ales la persoanele aflate în categoriile de risc", a scris, marţi, medicul Sandra Alexiu pe pagina sa de Facebook.

Ea recomandă vaccinarea antigripală şi precizează că există două tipuri de vaccin gripal.

"Din păcate, începe în România furtuna gripală. Cazurile se înmulţesc, avem deja un deces declarat la o persoana nevaccinată, pe un teren imunodeprimat. Atingerea unui titru protector prin vaccinare durează două - trei săptămâni, aşa încât e timpul să prindeţi această şansă. Anul trecut, vârful sezonului gripei a fost în februarie. Dacă aţi tot amânat până acum, e bine să vă vaccinaţi antigripal cât mai repede. Avem la dispoziţie în România două tipuri de vaccin gripal, trivalent (cu trei tipuri de virusuri gripale) şi tetravalent (cu patru tipuri). Este o investiţie mică, dar foarte importantă pentru oricine", susţine Sandra Alexiu.

Potrivit specialiştilor, principalele simptome şi complicaţii ale gripei sunt febră bruscă, uneori peste 40 de grade, frisoane, mialgii, conjunctivită, cefalee, dureri ale globilor oculari, lombalgii, hiperestezie cutanată, somnolenţă sau agitaţie, laringo-traheită cu tuse uscată, răguşeală, vărsături, diaree, epistaxis, bronşiolită, pneumonie, meningoencefalită, deces.

Gripa se transmite prin strănut sau tuse.

Două persoane au decedat din cauza gripei de la începutul sezonului rece, până pe 30 decembrie 2018 fiind confirmate 67 cazuri de gripă, informa pe 5 ianuarie Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Un bărbat de 33 de ani din Arad a decedat la Spitalul Judeţean din Timişoara în urma unor multiple complicaţii provocate de o gripă pe care a contactat-o în colectivitatea în care lucra. Cea de-a doua persoana decedată este un bărbat în vârstă de 53 de ani din judeţul Galaţi, care avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinat antigripal.

Până la data de 30 decembrie 2018 au fost vaccinate antigripal 1.187.159 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii. 

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?