Atanasiu: Am început strângerea de semnături pentru revocarea lui Tăriceanu de la şefia Senatului

 
Atanasiu: Am început strângerea de semnături pentru revocarea lui Tăriceanu de la şefia Senatului
Atanasiu: Am început strângerea de semnături pentru revocarea lui Tăriceanu de la şefia Senatului
FOTO: www.rfi.ro

Prim-vicepreşedintele PNL, Teodor Atanasiu, a anunțat, miercuri, că liberalii au început strângerea de semnături, în rândul senatorilor, pentru proiectul de hotărâre care vizează revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu, din funcţia de preşedinte al Senatului. Potrivit acestuia, revocarea preşedintelui Senatului ar putea avea loc săptămâna viitoare, informează Mediafax. 

”E unul dintre obiectivele noastre să creăm o majoritate la Senat şi să schimbăm conducerea Senatului, normal că am început să strângem semnături pentru proiectul de hotărâre în cadrul grupului de senatori ai PNL, urmând ca după aceea să ne adresăm şi altor senatori, sperând să facem o majoritate care să voteze pentru acest proiect de hotărâre”, a declarat Atanasiu.

Totodată, prim-vicepreşedintele PNL a menţionat că, până în prezent, au semnat şi o serie de parlamentari neafiliaţi, care au fost prezenţi la şedinţa de plen, de miercuri, evitând să precizeze dacă, până acum, între semnatari se numără Mircea Geoană. Atanasiu a menţionat că doreşte ca numărul de semnături strânse, pentru revocarea lui Tăriceanu, să depăşească jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

 În ceea ce privește motivele pentru înlocuirea lui Tăriceanu, Teodor Atanasiu că, în urmă cu o săptămână, preşedintele Senatului ar fi încuviinţat încălcarea Regulamentului, prin nealocarea unei poziţii de membru, în Biroul Permanent al acestei Camere, din partea PNL, conform algoritmului politic.

Mai multe pe Mediafax.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?