Astăzi se decernează Premiul Nobel pentru literatură

 
Foto: Realitatea Tv
Foto: Realitatea Tv
Astăzi se decernează unul dintre cele mai populare premii Nobel şi anume cel pentru literatură. Spre deosebire de celelalte premii, mai specializate, momentul este urmărit de sute milioane de cititori din lumea întreagă, care au întocmit deja un top al preferinţelor. Potrivit casei de pariuri Ladbrokes, romancierul evreu Amos Oz este favorit în cursa din acest an, scriitorul având o cotă de 4 la 1.
Următorii clasaţi sunt algerianca Assia Djebar, cu o cotă de 5 la 1, spaniolul Juan Goytisolo, cu 6 la 1 şi autorii americani Joyce Carol Oates şi Philip Roth, a căror cotă este de 7 la 1. Topul realizat de casa de pariuri nu este însă infailibil. Anul trecut, laureatul Premiului Nobel pentru literatură, francezul Le Clézio a fost cotat, iniţial, doar cu 14 la 1. Abia înainte de închiderea pariurilor, cota lui s-a stabilizat la 1 la 2.

Printre cei nominalizaţi se numără şi Bob Dylan, a cărui cotă este stabilită la 25 la 1. Cei pe care s-a pariat cel mai puţin sunt Umberto Eco (66 la 1), Salman Rushdie (80 la 1), Ian McEwan (100 la 1) şi francezul Michel Tournier (100 la 1). Pentru a înţelege mai clar nivelul acestor aprecieri, să precizăm că o cotă de 4 la 1 înseamnă că un pariu de 10 euro, de pildă, îi va aduce jucătorului 40 de euro.


Criticii literari spun că, în fiecare an, lista marilor nedreptăţiţi devine tot mai lungă şi citează scriitori importanţi precum James Joyce, Marcel Proust sau Virginia Woolf, pe care prestigiosul premiu i-a ocolit toată viaţa.

Dintre marii autori contemporani, un etern candidat a rămas Mario Vargas Llosa, nominalizat ani de-a rândul, dar niciodată câştigător.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?