ASF, dezbateri publice pentru definitivarea Proiectului de Normă privind asigurările auto

ASF, dezbateri publice pentru definitivarea Proiectului de Normă privind asigurările auto

Autoritatea de Supraveghere Financiară a  organizat luni cea de-a doua sesiune, şi ultima, a dezbaterilor publice pentru definitivarea Proiectului de Normă privind asigurările auto din România, pentru aplicarea noului cadru al pieţei asigurărilor dat de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

"Noua lege, intrată în vigoare în data de 12 iulie 2017, aduce o serie de soluţii pentru reaşezarea pieţei asigurărilor pe coordonate viabile, în vederea eliminării dezechilibrelor manifestate în trecut, care au fost de altfel şi sancţionate de Legea Concurenţei. Legea 132/2017 introduce o serie de abordări moderne, fiind structurată în jurul nevoilor consumatorului. Printre cele mai importante repere pe care acest act normativ le stabileşte se numără tariful de referinţă, o instituţie cu noi roluri şi responsabilităţi - BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat şi decontarea directă.

Importanţa stabilirii unor noi reguli de funcţionare a pieţei RCA este dată de caracterul obligatoriu al asigurării de răspundere civilă auto, care induce o responsabilitate strictă şi nenegociabilă în relaţia cu consumatorul pentru toţi cei care au un rol determinant în acest sistem - asiguratori, brokeri sau service-uri auto.

În sprijinul acestei abordări, Norma privind asigurările auto din România detaliază mecanismele necesare pentru ca principiile prevăzute de legea RCA să îşi poată dovedi utilitatea.

În această formă, proiectul reflectă rezultatul unui efort comun al tuturor părţilor interesate din piaţa asigurărilor RCA - asociaţii de protecţia consumatorilor, societăţi de asigurare, transportatori, brokeri şi service-uri auto, precum şi alte asociaţii alături de care ASF, pe parcursul celor două sesiuni de dezbateri publice, a urmărit cu precădere clarificarea unor aspecte cum ar fi:
- reglementarea elementelor contractului RCA, inclusiv reînnoirea acestuia;
- formatul poliței de asigurare;
- reglementarea condițiilor și criteriilor de autorizare și practicare a asigurării RCA pe teritoriul României;
- criteriile de risc şi instrumentele utilizate în calculul tarifului de primă;
- asigurările RCA aplicabile asiguraților cu risc ridicat;
- modalitatea de avizare și înregistrare a personalului care efectuează constatarea daunelor;
- reglementarea modalității de constatare, evaluare, stabilire și plată a despăgubirilor;
- modalitatea de decontare directă;
- reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus;
- facilități și penalități aplicabile asiguraților", susţin Leonard Badea, preşedintele ASF, şi Cornel Constantinescu, vicepreşedintele ASF, într-un comunicat de presă.

După această ultimă dezbatere, înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României, Proiectul de Normă privind asigurările auto din România va fi înaintat Consiliului ASF.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?