Poftiți sus, pe Arcul de Triumf! Ce priveliște! Iată programul de vizitare!

 

Arcul de Triumf din Bucureşti a fost deschis publicului pentru vizitare, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.

Programul de vizitare pentru perioada următoare este următorul, cu mențiunea că ultima persoană va intra în interiorul monumentului la ora 17:50. Traversarea se va face strict în intervalul de timp menţionat, numai prin locul special amenajat, sub supravegherea agenţilor de poliţie locală ai Municipiului Bucureşti:

Vineri 25 ianuarie - ÎNCHIS

Sâmbătă 26 ianuarie - orele 10.00 - 18.00

Duminică 27 ianuarie - orele 10.00 - 18.00

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, a marcat Mica Unire prin amenajarea în interiorul emblematicului monument a unei expoziţii consacrate celebrării evenimentului istoric ce a avut loc pe 24 Ianuarie 1859.

Expoziţia conţine o serie de tablouri care prezintă portrete ale legendarelor personalităţi ale istoriei noastre (Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Carol I, Ferdinand, Mihai I), iar aticul monumentului Arcul de Triumf găzduieşte planşele unei veritabile "lecţii de istorie" în text şi imagini, ce descriu Unirea de la 24 ianuarie pe înţelesul tuturor.

Arcul de Triumf din Bucureşti a fost reabilitat din fonduri europene de către Primăria Municipiului Bucureşti şi în curând va intra în circuitul turistic cu program permanent de vizitare, cu plata biletului de intrare.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?