"Fac un apel la cei care mai au asemenea gânduri: Opriți-vă! Opriți-vă, pentru că îi puneți pe alții în pericol. Sunt oameni care în acel moment aveau nevoie reală de sprijinul Ambulanței, de sprijinul Poliției, de sprijinul colegilor de la Jandarmi. Nu ne jucăm cu așa ceva, pentru joacă, indiferent de vârstă există alte modalități. Pentru cei mici există jucării, pentru cei mai există gadget-uri”, a spus Diana Sarca, potrivit libertatea.ro.
Purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei a precizat că polițiștii din sectorul 6 au avut sprijinul celor din celelalte sectoare, care au mai preluat din activități și au rezolvat celelalte sesizări.
Adolescenta de 16 ani a sunat, ieri, de 13 ori la 112 şi a spus că a fost sechestrată într-un apartament din Bucureşti. Tânără a fost găsită în timpul nopții, în siguranță.
După câteva ore de când a dat alarma, poliția a realizat că este vorba despre o farsă.