"Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis luni să rupă complet comuniunea euharistică cu Patriarhia Constantinopolului', a declarat, la Minsk, mitropolitul de Volokalamsk, Ilarion, responsabil pentru Departamentul de relaţii externe al Patriarhiei Moscovei, citat de RIA Novosti.
'Nu vom mai putea oficia slujbe în comun, preoţii noştri nu vor mai participa la liturghii împreună cu ierarhii Patriarhiei de Constantinopol', a declarat el.
'A fost o decizie forţată, dar Sfântul nostru Sinod nu a putut lua o altă decizie, a mai spus acesta.
Patriarhia de la Constantinopol a recunoscut joia trecută o Biserică ortodoxă independentă în Ucraina, fapt ce a declanşat indignarea Bisericii ruse.
La mijlocul lunii septembrie, patriarhul Kiril, considerat un apropiat la președintelui Vladimit Putin, a amenințat cu schizma, dacă vor continua activităţile considerate "anticanonice".
Pe 25 noiembrie, patriahul Bartolomeu I, alături de patriarhul Daniel și alți ierarhi români, ar urma să participe la Sfințirea Catedralei Neamului, închinată Sfântului Andrei şi eroilor români din toate timpurile.
Schisma dintre Moscova și Constantinopol poate avea efecte și la București. În 2017, la o întâlnire considerată istorică, Patriarhul Rusiei i-a cerut lui PF Daniel să-l sprijine în ceea ce priveşte situația din Ucraina, unde există două biserici ortodoxe, Patriarhia Kievului și Biserica Ortodoxă Autocefală, considerate necanonice de către Moscova, potrivit europalibera.org.