Avocatul lui Assange; preşedintele Ecuadorului a minţit, în spate sunt Statele Unite

 

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, este persecutat politic de către Statele Unite ale Americii, iar preşedintele ecuadorian Lenin Moreno ar fi făcut declaraţii mincinoase, a afirmat joi unui dintre avocaţii controversatului personaj.

''Ameninţarea contra lui Julian Assange din motive politice şi persecuţia din partea Statelor Unite sunt mai vii ca niciodată'', a spus avocatul spaniol Baltasar Garzon într-o conferinţă de presă la Madrid, potrivit AFP, .

Avocatul a identificat drept moment al începerii persecuţiilor anul 2010, când WikiLeaks a difuzat un număr foarte mare de telegramele diplomatice şi informaţii clasificate, "foarte grave'', a afirmat avocatul lui Asaange.

Assange, co-fondatorul Wikileaks, a fost arestat la ambasada Ecuatorului de la Londra, unde se afla din 2012, potrivit BBC.

 Julian Assange, co-fondatorul Wikileaks, a fost arestat la Londra. Primele imagini

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
adiana
12 Apr 08:24
Ecuador, ecuator este altceva!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?