Anunț de ultimă oră: ”Se rupe guvernarea PSD-ALDE”

 
Dragnea şi Tăriceanu
Dragnea şi Tăriceanu

Liderul PMP, Eugen Tomac, anunță pe Facebook că Alianța PSD-ALDE se rupe și că social-democrații încep negocierile pentru a rupe cât mai mulți oameni din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. 



”E ordin pe unitate la PSD să înceapă negocierile individuale cu deputații și senatorii ALDE pentru a rupe cât mai mulți parlamentari.

Totul e ca la târg, curg oferte, propuneri, reduceri, cu TVA sau fără. E mare deranj în cea mai toxică coaliție care guvernează astăzi țara.

S-au înecat în propria minciună. Protocoale, protocoale și când colo, nașul protocoalelor între servicii și parchete e însuși Călin-Constantin-Anton Popescu Tăriceanu”, scrie Eugen Tomac pe Facebook. 

Tensiunile în creștere în coaliția aflată la guvernare sunt, în orice caz, tot mai vizibile.

Vineri, liderul PSD, Liviu Dragnea, a zis că așteaptă explicații de la președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, după declarația acestuia că România nu este pregătită să preia şefia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

”Eu trebuie să primesc răspuns, şi o să îl primesc, nu eu personal, ci partidul, la afirmaţia care se referă la incapacitatea României de a gestiona preşedinţia Consiliului UE, asta mi se pare o afirmaţie foarte serioasă şi dacă există argumente vreau să le discutăm, dacă nu există trebuie să nu mai folosim această expresie pentru că nu există niciun motiv, Guvernul este pregătit”, a spus Dragnea.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?