Animalul pe care dacă vrei să îl privești, te poate costa enorm

 

Turiştii care îşi doresc să vadă de aproape un dragon de Komodo, cea mai mare specie vie de şopârle din lume, în habitatul său natural, ar putea plăti scump. Mai exact, 500 de dolari de persoană, în cazul în care iniţiativa unui politician indonezian va fi agreată.



Guvernatorul provinciei East Nusa Tenggara, unde trăieşte această specie aflată în pericol de dispariţie cu un temperament destul de agresiv şi cu salivă letală, intenţionează să taxeze acest privilegiu cu 500 de dolari de persoană.

În prezent, turiştii străini care doresc să viziteze Parcul Naţional Komodo trebuie să achite o taxă de intrare în valoare de 10 dolari.

În cazul în care demersul lui Viktor Bungtilu Laiskodat va reuşi, doar turiştii "extraordinari" ar putea întâlni îndeaproape aceşti varani care pot ajunge la trei metri şi 70 de kilograme.

Dragonii Komodo ''sunt unici însă, din păcate, sunt accesibili", a declarat cu regret guvernatorul într-un discurs adresat săptămâna aceasta administratorilor unei universităţi.

"Doar persoanele cu buzunare adânci sunt autorizate să vadă (dragonii). Cei care nu au bani nu ar trebui să meargă în parc deoarece acesta este destinat în mod specific oamenilor extraordinari''.

Guvernatorul, care a propus de asemenea, ca bărcile turistice care sosesc în zonă să plătească o taxă de intrare de 50.000 de dolari, a declarat că va purta discuţii pe această temă cu guvernul central, care gestionează parcul.

Autorităţile provinciale şi federale nu au răspuns încă solicitărilor AFP de a comenta pe marginea acestui subiect.

Politicienii indonezieni sunt relativ obişnuiţi cu anunţuri care nu se materializează însă niciodată. Un exemplu în acest sens este cel al şefului luptei împotriva drogurilor care a propus în 2015 să fie construită o închisoare pentru traficanţi înconjurată de ape populate de crocodili şi peşti piranha.

Mii de turişti vizitează anual parcul Komodo, insulă situată în estul Indoneziei, singurul loc din lume în care carnivorele gigantice pot fi văzute în habitatul lor natural.

Aceste animale pot fi periculoase pentru oameni, însă atacurile mortale sunt rare.

Autorităţile şi-au manifestat deja intenţia de a limita numărul de vizitatori în vederea protejării ecosistemului regiunii.

 

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?