Angela Merkel, anunţ capital despre regulile primirii imigranţilor: "Să fim sinceri, sunt.."

 

Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat miercuri în fața Parlamentului European că regulile europene actuale privind tratamentul în cazul solicitanților de azil sunt ''învechite'' și că trebuie înlocuite cu ''o nouă procedură'', relatează AFP și DPA.



Să fim sinceri, procesul de la Dublin (în virtutea căruia refugiații trebuie să ceară azil în prima țară europeană în care ei sosesc), în forma sa actuală, este învechit'', a declarat Merkel, care s-a exprimat în fața eurodeputaților reuniți la Strasbourg, alături de președintele francez, Francois Hollande.

Regulile actuale, care fac de fapt ca responsabilitatea de a primi cei mai mulți refugiați să le revină Italiei și Greciei, ''pornesc de la o intenție bună, fără nici o îndoială, dar provocările ce apar la frontierele noastre sunt acum de nestăpânit'', a estimat Merkel.

''Pledez în favoarea unei noi proceduri'', pentru a-i repartiza în mod echitabil pe solicitanții de azil între țările europene, a adăugat Angela Merkel, a cărei țară se așteaptă să primească între 800.000 și un milion de imigranți în 2015, potrivit unor estimări oficiale.

Precizând că ''nimeni nu-și părăsește țara cu inima ușoară, chiar și cei care pleacă din motive economice'', cancelarul german a subliniat: ''Acestor persoane trebuie totuși să putem să le spunem că nu pot rămâne la noi''. Pentru aceasta, ''trebuie să le propunem o perspectivă miilor de refugiați. Nu trebuie să fim tentați să acționăm la scara statelor-națiune. Dimpotrivă, acum avem nevoie de mai multă Europă'', a insistat Merkel.

Cancelarul german consideră că ''nu va fi în avantajul nimănui'' dacă statele europene încearcă ''să se separe complet''. ''Separarea și izolarea reprezintă o iluzie în epoca Internetului'', a declarat Merkel, estimând că o astfel de abordare ar însemna o respingere a valorilor și a identității continentului.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?