”N-aş fi reluat acest trist episod din istoria noastră recentă, dacă n-aş fi văzut-o, din nou, într-o emisiune televizată, pe doamna Ecaterina Andronescu încercînd, împotriva tuturor evidenţelor, să-şi salveze – nici nu ştiu cum să-i spun: „Şeful”? „Idolul”? „Frăţiorul năpăstuit”? „Iubitul?” Într-un fel, dna Andronescu e admirabilă. Apare constant pe mai toate posturile de televiziune, cu un zîmbet trist în colţul gurii, avocat devotat al oricărei „cauze” din care partiduleţul Domniei Sale, sau bieţii săi colegi de „idei”, sau sărăcuţul de prim-ministru, ar putea ieşi şifonaţi. Felul dnei Andronescu de a înţelege loialitatea e, aş spune, sinucigaş. Probă supremă de sacrificiu. Căci o determină să spună „lucruri trăznite”, să conteste, cu obstinaţie, ceea ce vede toată lumea, să reorganizeze realitatea după nevoile tandre ale micilor ei convingeri şi emotivităţi.(..)
Aţi înţeles? Cînd citeşti o carte (nu neapărat o teză de doctorat), trebuie să dublezi lectura printr-un permanent efort detectivistic: pagina asta de unde o fi luată, care dintre cei două sute de autori ai bibliografiei e proprietarul acestei idei sau al acestor fraze? Nu e treaba doctorandului să-ţi spună simplu, prompt, cinstit, de unde a copiat. Trebuie să te prinzi singur. Nu e vina omului că iscusinţa ta de cititor e nulă! La limită, orice autor poate livra drept „teză de doctorat” o juxtapunere de texte distincte, cu condiţia ca, la sfîrşitul compilaţiei să facă o listă de cărţi „folosite”. Detaliile sunt irelevante. Şi cine le invocă e mafiot…”, se arată în editorial.
Mai multe pe Adevarul
