Andone: Nu am experienţa necesară să preiau echipa naţională

 
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Tehnicianul Ioan Andone a declarat, joi, că nu are experienţa necesară pentru a prelua echipa naţională şi nici nu se gândeşte, momentan, la acest lucru, pentru că află sub contract cu gruparea saudită Al-Ettifaq.
"Eu nu am experienţă, pentru că nu am fost la nicio naţională. Că îmi pot face un plan e altceva. Dacă s-ar duce la naţională un om care a făcut doar acest lucru până acum, ar fi mult mai bun. Un selecţioner face altceva faţă de un antrenor de club. Eu zic că ar putea veni şi un antrenor străin, pentru că sunt profesionişti şi ar putea face treabă. Până acum nu am fost contactat de nimeni de la FRF. În plus, eu mai am contract până la sfârşitul lunii mai, nu sunt liber şi nu pot să îmi fac planuri", a declarat Ioan Andone la GSPTV.

Antrenorul a mai spus că nu se aştepta ca Victor Piţurcă să fie demis de la echipa naţională, chiar dacă rezultatele tricolorilor din preliminarii nu au fost cele aşteptate. Andone crede că noul selecţioner va avea o misiune foarte grea: "Acum mai sunt şanse doar teoretice să ne calificăm, nu sunt nule. E o situaţie grea, iar viitorul antrenor va fi intr-o situaţie ingrată. Eu zic că jucători sunt şi au făcut meciuri bune. Acest lucru l-au demonstrat la meciul cu Serbia, unde au jucat bine, deşi au pierdut. Sunt fotbalişti mulţi, tineri, dar trebuie reconstruită echipa".


Ioan Andone a afirmat că mai sunt mulţi antrenori care ar putea prelua echipa naţională şi i-a nominalizat pe Cosmin Olăroiu şi Dan Petrescu. Tehnicianul a precizat că selecţionerul va trebui să ducă o muncă destul de grea şi va trebui să se implice total, dacă vrea să facă performanţă. "Noul selecţioner trebuie să se ocupe şi de selecţionata B, să aibă de unde să lua jucători tot timpul. Nu trebuie să te gândeşti doar la primii 22 de jucători pe care să îi antrenezi, trebuie să ai un proiect pe termen mai lung. De asemenea, nu poţi să te gândeşti doar la următorul meci. Dacă faci aşa ceva, e greşit", a conchis Andone.

Victor Piţurcă a fost demis joi de la echipa naţională, în urma şedinţei Comitetului Executiv al FRF, din cauza faptului că şansele de calificare la turneul final din 2010 sunt foarte mici. Comitetul Executiv al FRF l-a mandatat joi pe directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, să se ocupe de rezilierea contractului cu selecţionerul Victor Piţurcă. Oficialul Federaţiei a declarat că îi va propune lui Piţurcă suma de 250.000 de euro pentru a termina înţelegerea care expira la finalul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2010.

Piţurcă a fost numit la naţională la sfârşitul anului 2004, iar de atunci a condus naţionala în 47 de jocuri amicale sau oficiale în care tricolorii au înregistrat 28 de victorii, 7 rezultate de egalitate şi 12 înfrângeri. În actuala campanie de calificare pentru Campionatul Mondial din Africa de Sud din 2010, tricolorii au avut un parcurs foarte slab şi se află pe locul 5 în grupa preliminară, cu doar 4 puncte după 5 meciuri disputate. Tricolorii au înregistrat până acum o singură victorie (1-0 cu Insulele Feroe), un rezultat de egalitate (2-2 cu Franţa) şi 3 înfrângeri (0-3 cu Lituania, 2-3 cu Serbia şi 1-2 cu Austria).

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?