ANCOM: "Bombardarea" cu SMS-uri a apelanţilor abuzivi la 112 nu este o măsură suficientă

 
FOTO: tehnopol.ro
FOTO: tehnopol.ro
Pe baza statisticilor furnizate de operatorul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) după încheierea celor trei luni de testare, ANCOM a evaluat impactul acestei măsuri, luând în considerare atât apelurile abuzive, cât şi pe cele reale din perioada bombardamentului cu SMS-uri, şi, pentru comparaţie, apelurile iniţiate în cele trei luni premergătoare aplicării măsurii.

"Statisticile analizate de ANCOM arată că, deşi se constată o scădere cu 36,84% a numărului de apeluri abuzive în cele trei luni de bombardament faţă de media celor trei luni anterioare bombardamentului, se constată şi o scădere cu 39,11% a numărului de apeluri reale, astfel că ponderea medie a apelurilor abuzive în totalul apelurilor către 112 a înregistrat o uşoară creştere de la 53,1% în cele trei luni anterioare bombardamentului la 54% în perioada de bombardament", se mai arată în comunicatul ANCOM.

Astfel, numărul mediu total de apeluri către 112 în lunile decembrie 2008 - februarie 2009 a fost de 986.654 apeluri pe lună, în timp ce numărul mediu lunar de apeluri abuzive în aceeaşi perioadă a fost de 524.195, adică 53,1% din total. În perioada „bombardamentului”, adică 20 martie - 20 iunie, numărul mediu total de apeluri către SNUAU a fost de 612.687 apeluri pe lună, în timp ce numărul mediu de apeluri abuzive în aceeaşi perioadăa a fost de 331.078, adică 54% din total.

Datele prelucrate de ANCOM arată că succesul măsurii pilot de combatere a apelării abuzive nu a fost cel scontat. Scăderea importantă, la prima vedere, a numărului de apeluri abuzive (de la 495.819 în luna februarie, la 355.477 în intervalul 20 martie - 20 aprilie şi 315.837 în perioada 21 aprilie - 20 mai) poate fi pusă în mare parte pe seama ineditului măsurii implementate, dar se înscrie şi în fluctuaţia numărului total de apeluri către SNUAU. Din interpretarea datelor statistice a reieşit că efectele acestei măsuri tind să se plafoneze în timp, iar, în ceea ce îi priveşte pe cei care apelează abuziv în mod repetat 112 se constată o revenire pe trend crescător a numărului de apeluri abuzive efectuate de la acelaşi număr de telefon.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?