Ancheta privind acuzațiile de viol aduse lui Julian Assange, redeschisă în Suedia

 

Procurorii suedezi au redeschis ancheta privind acuzațiile de viol aduse co-fondatorului Wikileaks, Julian Assange.

Aflat deja în închisoare pentru încălcarea condiţiilor eliberării provizorii, Julian Assange a mai primit o lovitură. Procurorul General al Suediei a anunțat redeschiderea unei investigaţii preliminare privind o acuzaţie de viol împotriva co-fondatorului Wikileaks.

Assange, care neagă acuzațiile, lansate încă din în 2012, a evitat extrădarea în Suedia obținând refugiu în ambasada Ecuadorului. El a fost însă arestat pe 11 aprilie la Londra după ce Ecuadorul i-a revocat azilul diplomatic.

Inițial, Assange a fost lovit de două acuzații, din partea a două femei. Plângerea pentru agresiune sexuală a fost însă lovită de prescripţie în 2015, iar în mai 2017 Suedia a abandonat procedurile în al doilea caz, din lipsa posibilităţilor de a face să avanseze ancheta.

Decizia de redeschidere a anchetei a venit la solicitarea avocatului presupusei victime, notează BBC. 

În paralel, SUA au solicitat extrădarea lui Assange pentru implicare în obținerea și publicarea telegramelor diplomatice americane. 

 

 

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?