Scandalos! Ce a putut să-i facă o educatoare unui copil de patru ani! (VIDEO)

Anchetă la o grădiniță din județul Gorj, după ce o educatoare a umilit un copil de patru ani. Femeia a scris cu pixul pe fruntea băiețelului, ca pedeapsă că a fost neascultător. Inspectoratul Școlar a deschis o anchetă în acest caz. 



Totul a pornit după ce copilul de patru ani i-a povestit tatălui, când a venit să-l ia de la grădiniță, de ce este mâzgălit cu pixul pe frunte. Educatoare i-a explicat părintelui că micuţul de patru ani nu a fost cuminte şi nu i-a lăsat nici pe alţi colegi să-şi facă temele, potrivit Realitatea TV. De altfel, femeia a recunoscut că gestul a fost poate necugetatşi că, după părerea ei, un copil de 4 ani poate înţelege de ce a fost pedepsit şi nu va mai face a doua oară. 

Conducerea unității de învățământ, dar și Inspectoratul școlar fac o anchetă. Copilul este consiliat de un psiholog, iar educatoarea riscă un avertisment, diminuarea salariului sau să-și piardă locul de muncă. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj a cerut anchetă internă la liceul de care ține educatoarea. Conform purtătorul de cuvânt Georgeta Popescu, cadrul didactic, care predă de 17 ani, n-a mai avut nicio abatere disciplinară.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?