Anchetă în școală, după ce un părinte a reclamat că fiul său a fost bătut de un profesor

Anchetă în școală, după ce un părinte a reclamat că fiul său a fost bătut de un profesor

Conducerea Școlii Gimnaziale 'Jokai Mor', din Băile Tușnad, a declanșat o anchetă după ce un părinte a reclamat faptul că fiul său, elev în clasa a V-a, a fost bătut de către profesorul de sport.

Tatăl copilului de 11 ani susține că, la ora de sport, băiatul a sărit în apărarea unei colege cu care profesorul de sport se purta agresiv, moment în care dascălul l-ar fi prins de mână, l-a trântit pe jos, l-a lovit cu picioarele și l-a tras de urechi. Tatăl mai spune că fiul său a fost ținut două ore în fața clasei, drept pedeapsă pentru comportamentul său.

'Am vorbit cu domnul profesor și inițial nu a recunoscut fapta, a zis că nu s-a atins de copil. Și mi-a mai spus că fiul meu este needucabil, că trage în spate întreaga clasă și că are un comportament necorespunzător. În loc să fie remarcat pentru faptul că a ținut partea altui copil, el a fost pedepsit. În plus, ceilalți profesori mi-au spus că nu au avut niciun fel de probleme cu fiul meu', a declarat pentru AGERPRES tatăl copilului. Acesta a mai spus că vrea ca profesorul de sport să nu mai profeseze și să fie pedepsit conform legii.

Incidentul a fost reclamat la conducerea școlii, care a declanșat o anchetă și a înștiințat Inspectoratul Școlar Județean Harghita.

Inspectorul școlar general Bartolf Hedvig a spus că directorul școlii a informat că în urmă cu câteva zile, profesorul de educație fizică a prins de ureche un elev și l-a condus la marginea terenului de sport, faptă recunoscută de dascăl.

Bartolf Hedvig a precizat, însă, că faptele reclamate de mama copilului nu corespund cu declarațiile profesorului, motiv pentru care i-a cerut directorului școlii să constituie o comisie de cercetare și să comunice rezultatul anchetei, iar dacă acesta nu reflectă gravitatea faptei, atunci ISJ va trimite la Băile Tușnad propria comisie de cercetare.

'Deocamdată suntem în faza de cercetare și este foarte păcat că un profesor își pierde firea și își pierde răbdarea când este vorba de un copil de clasa a cincea, indiferent de ce i-a spus și de cum s-a comportat acel copil. (...) Oricum, prin faptul că a recunoscut că l-a luat de ureche și l-a condus până la băncuța de pe marginea sălii mie îmi spune că a comis un act de violență pe care nu ar fi trebuit să-l comită', a declarat Bartolf Hedvig, pentru AGERPRES.

Aceasta a adăugat că, din informațiile primite de la directorul școlii, profesorul este conștiincios și riguros și nu i se poate reproșa nimic din punct de vedere profesional, dar a punctat că dascălii ' trebuie să fie buni nu numai din punct de vedere profesional și didactic, ci și din punct de vedere al comportamentului și atitudinii' .

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?