Anchetă în cazul pacientei care a murit după ce a sărit din ambulanță

 

Sorina Pintea, Ministrul Sănătății, a reacționat aseară la cazul prezentat de realitateadebacau.net în care Loredana Olteanu, profesoară de religie la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Bacău a murit după ce a căzut din ambulanța cu care era transportată la spital.

Ministrul Sănătății a declarat telefonic la un post de televiziune că ”Regulile sunt foarte clare: pacientul nu are voie să fie lăsat singur pe targă în spatele mașinii. Este o încălcare flagrantă a regulilor. Acum doi ani s-a întâmplat un caz similar în Caraș-Severin, deci și asta ar fi trebuit să fie o învățătură de minte. Dar, trecând peste orice, este foarte clar că regulile nu s-au respectat. Din păcate, o persoană a decedat, pedeapsa trebuie să fie pe măsură. De altfel, există o echipă a Departamentului pentru Situații de Urgență care coordonează operațional serviciile de ambulanță la Ambulanța Bacău pentru a face o anchetă. Cu siguranță, am vorbit și cu domnul Raed Arafat, se va face o plângere penală”.

Întrebată ce riscă membrii echipajului de pe ambulanță, ministrul a răspuns: ”În primul rând, este vorba despre răspundere penală, iar în al doilea rând de răspunderea administrativă, sancționarea disciplinară care poate să meargă și, cu siguranță, va merge până la desfacerea contractului de muncă”.

Sorina Pintea a explicat că protocolul în asemenea situații este foarte clar: ”asistenta trebuie să stea lângă pacient. Nu s-au respectat regulile, trebuie să aplicăm pedeapsa cea mai drastică, mai ales în acest caz, când vorbim despre decesul unei persoane”.

O profesoară de religie la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Bacău a murit într-un stupid accident. Tragedia s-a petrecut la puțin timp după ora 22, când Serviciul de Ambulanță Bacău a fost solicitat la imobilul nr 8 de pe strada Calea Romanului pentru a acorda asistență medicală femeii. Totul a decurs normal, pacienta era calmă, a fost stabilizată și urcată în spate în ambulanță, iar șoferul și asistenta și-au ocupat locurile din față. Pe drum s-a produs nenorocirea. Pacienta a reușit să deschidă ușa salvării prin interior și s-a aruncat din mașină.

Șoferul a observat acest lucru, a oprit, asistenta medicală i-a acordat primul ajutor, apoi a cerut sprijinul unui alt echipaj. Pacienta care a suferit un puternic traumatism cranian a fost internată la Terapie Intensivă, unde în scurt timp a murit.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?