Fermierii în pragul disperării după valul de scumpiri. Cea mai dificilă perioadă din ultimii ani
Crescătorii de animale din România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Din cauza secetei și a scumpirilor din ultima vreme, mulți dintre ei spun că sunt la un pas de faliment. Tot mai mulți renunță la turme, iar munca devine o luptă continuă pentru supraviețuire.
Crescătorii de animale, în prag de colaps
Fermierii spun că nu au măsuri concrete de la autorități, iar tinerii nu mai sunt atrași de o muncă atât de grea și fără garanția unui câștig decent.
„Și tatăl meu a avut oi, din generații, dar trăim timpuri foarte grele în momentul de față. Ne confruntăm cu foarte multe probleme, seceta e pe noi, pășunea foarte puțină, iar probleme și la desfacere, suntem cam neajutorați, noi crescătorii de animale.”, a declarat Ștefan Dumitrache, cioban.
Crescătorii de animale se plâng că nu au loc în supermarketuri din cauza produselor din export.
Pentru cei care încă țin turmele, tradiția devine singurul motiv pentru a merge mai departe, într-o industrie care se stinge încet.