MENIU

Mircea Băsescu rămâne în penitenciar. Instanța i-a respins cererea de eliberare condiționată

Mircea Băsescu, prima reacţie despre audierea fiului său la DNA

Mircea Băsescu rămâne în penitenciar, după ce Tribunalul Constanţa i-a respins definitiv, miercuri, cererea de eliberare condiţionată formulată după ce a executat nouă luni din pedeapsa de patru ani de închisoare primită pentru trafic de influenţă. Instanţa a stabilit că Mircea Băsescu poate formula o nouă cerere de eliberare condiţionată peste trei luni.    

Mircea Băsescu ceruse instanţei eliberarea condiţionată arătând că a îndeplinit toate condiţiile, atât fracţia obiectivă, numărul obligatoriu de zile care trebuia efectuat, cât şi criteriul subiectiv, precizând că a avut o conduită bună în detenţie şi a participat la activităţile organizate în penitenciar. El a invocat şi problemele de sănătate de care suferă, afirmând că are nevoie de o operaţie pe cord deschis pentru înlocuirea by-pass-urilor montate în urmă cu 15 ani. Mircea Băsescu a mai spus în faţa instanţei că a fost diagnosticat recent cu diabet şi că se confruntă cu o lipsă a medicamentelor necesare.

Mai multe articole despre:
null