Accident cumplit în Vaslui: un copil de un an, proiectat prin parbrizul mașinii
Un bebeluș de un an a fost transportat, sâmbătă, la Spitalul Județean de Urgență "Sfânta Chiriachi" Vaslui după ce a fost proiectat prin parbrizul mașinii în care se afla alături de părinți, în localitatea Rateșu Cuzei.
Potrivit autorităților, autoturismul a intrat într-un cap de pod și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
”Un copil de sex feminin în vârstă de un an și o lună, care prezintă un traumatism cranian după ce a fost proiectat prin parbriz în exteriorul mașinii câțiva metri, a fost transportat la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, Daniel Ungureanu.
La locul producerii accidentului au intervenit mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ale Serviciului de Ambulanță.
"În urma evenimentului au rezultat trei victime, doi adulți de 25 și 26 de ani și un copil de un an. Victimele au fost evaluate la fața locului, având politraume, însă fiind stabile. Ulterior, minorul a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și un adult, mama, de un echipaj SAJ, fiind transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionela Boghiță.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.