Ambasada Germaniei clarifică poziția oficială în scandalul ”anexării” Transilvaniei

 

Ambasdada Germaniei la București clarifică poziția oficială a Berlinului cu privire la ”formarea statului modern român”, după interpretările eronate ale unor canale de presă germane. 



”Statul român modern a luat naştere acum 100 de ani prin unificarea mai multor regiuni, printre acestea şi Transilvania. Am sărbătorit, împreună, aniversarea acestui stat român modern la 1 decembrie. Saşii transilvăneni s-au pronunţat şi ei, din proprie iniţiativă, pentru noul stat, la Adunarea Saşilor din ianuarie 1919, de la Mediaş.

Relatări publice care contrazic această înţelegere sau care pot conduce la interpretări eronate nu corespund punctului de vedere al Guvernului Federal. Pe cale de consecinţă, am solicitat Agenţiei Germane de Presă dpa şi televiziunii publice ZDF o corectură a pasajelor respective din materialul „Rumänien feiert 100 Jahre Anschluss Siebenbürgens“, publicat la 01.12.2018.”, precizează ambasada Germaniei la București.

Pe 1 decembrie, postul național german de televiziune ZDF a publicat o știre despre Ziua Națională a României, preluată de la Agenția Germană de Presă (Deutsche Presse Agentur), în care se preciza că românii sărbătoresc 100 de ani de la anexarea unei părți a Ungariei.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, marți dimineață, pentru HotNews, că a luat notă cu consternare de articolul DPA, care nu reflectă adevărul istoric, respectiv manifestarea de voință a Transilvaniei de unire cu România.

MAE spune că, dincolo de abordarea tendențioasă care reiese din titlul articolului, elementele prezentate indică o lipsă de cunoaștere a istoriei și o ignorare voită a realităților istorice.

,,La 1 decembrie 1918, 100.000 de persoane au hotărât Unirea cu România, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase și a tuturor stărilor sociale. Documentul adoptat la Alba Iulia, respectiv Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, a fost semnat mai întâi de reprezentanți ai minorității germane din Transilvania și Bucovina'', subliniază MAE.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?