Alexandra Păcuraru s-a înscris oficial pe lista donatorilor de organe

Alexandra Păcuraru s-a înscris oficial pe lista donatorilor de organe
Alexandra Păcuraru s-a înscris oficial pe lista donatorilor de organe

Pentru că a dona înseamnă a salva vieți, iar România se confruntă cu o lipsă acută de donatori, colega noastră Alexandra Păcuraru s-a înscris pe listă. 



"Săptămâna viitoare, îmi doresc să merg la un notar şi să devin şi eu, atunci când va fi cazul, donator şi să pot ajuta şi eu, atunci când va fi cazul, pe oricine are nevoie. Gândiţi-vă că Dumnezeu ne-a dăruit această viaţă, noi trebuie să o continuăm cumva, este o minune. Dacă putem face ceva, dacă putem prelungi viaţa cuiva când experienţa noastră se încheie, de ce să nu o facem", spunea Alexandra Păcuraru, în cadrul emisiunii "Acasă la oamenii Realităţii".

Zis și făcut! Pentru că putem ajuta și prin puterea exemplului, luni, Alexandra a intrat oficial pe lista donatorilor de organe.

"M-am trezit foarte optimistă, astăzi, încrezătoare și motivată. Mi-am luat copiii și le-am zis: "Mami, facem lucruri mari". Atunci când mami nu va mai fi pe acest Pământ, povestea mea se va sfârşi, voi vă veţi bucura de mine. Voi ajuta o altă persoană sau alte persoane să aibă o șansă la o viață. Eu nu voi mai fi, dar organele mele vor ajuta alte persoane să trăiască. Atunci când te gândești că există o continuitate, că povestea ta s-a terminat și că poți da viață altcuiva şi că membrii familiei tale se pot vedea cu acea persoană pe care ai ajutat-o este fabulos și asta trebuie să ne motiveze și să ne dea curaj", spune Alexandra Păcuraru.

La noi în țară, cei care vor să doneze se pot înscrie în Registrul Național al Donatorilor de Organe, prin semnarea unui act la notar. Iar acest lucru se face gratuit. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?