ALERTĂ! Mai multe persoane, înțepate cu seringa pe stradă. Poliția a deschis o anchetă

 

Cel puțin două persoane din Alba Iulia au fost înțepate pe stradă cu obiecte ascuțite, cel mai probabil ace de seringă, au declarat pentru publicația locală Alba24.ro surse din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Alba. 

Polițiștii au deschis o anchetă pe acest subiect și au cerut UPU fișele persoanelor care s-au prezentat în ultimele zile la spital cu această problemă. 

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a solicitat spitalului să analizeze fișele UPU pentru perioada 30 mai - 3 iunie, pentru a comunica situația persoanelor care s-au prezentat în perioada menționată în vederea acordării de îngrijiri de specialitate și care au prezentat plagă sau plăgi produse prin înțepare.
 
„În urma verificărilor au fost identificate două persoane care s-au prezentat în perioada mai sus menționată cu plăgi prin înțepare, afirmând că au fost victime ale unei agresiuni: este vorba despre un bărbat cu vârsta de 63 de ani și o femeie cu vârsta de 37 de ani. Niciunul nu a necesitat internare în regim de urgență, părăsind UPU cu recomandări medicale prin ambulatoriu” au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgențe Alba Iulia.


Pacienților li s-a recomandat efectuarea unor analize, pentru hepatitele virale și HIV. 

Potrivit Alba24.ro, reprezentanții IPJ Alba au confirmat că incidentele s-au petrecut în zona Dedeman din oraș, că există un cerc de suspecți și că se pare că este vorba despre niște tineri.

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?